1. Eliza - pt. Blogul asistentului socialCum ați descrie relația asistentului social cu persoanele vârstnice?

Din experienţa mea în lucrul cu persoanele vârstnice, pot spune ca relaţia asistentului social cu persoanele vârstnice ar trebui să fie una de colaborare, deschidere, încredere. Asistentul social este specialistul care reprezintă persoana vârstnică în relaţiile cu familia, comunitatea, echipa multidisciplinară şi instituţiile publice sau alte organisme care au un rol important în susţinerea persoanelor vârstnice şi îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora.

De multe ori, în cazul persoanelor vârstnice, nu mai putem vorbi de  intervenţii ample, în care beneficiarii sunt implicaţi activ în procesul de rezolvare de probleme şi sunt împuterniciţi/abilitaţi pentru realizarea schimbării, depăşirea stării de vulnerabilitate şi integrarea/ reintegrarea socială. Există situaţii în care, din cauza afecţiunilor şi bolilor asociate vârstei a treia, intervenţia în cazul persoanelor vârstnice este axată pe păstrarea autonomiei persoanale în limitele funcţionalităţii, îmbunătăţirea şi medierea relaţiei cu familia, precum şi creşterea calităţii vieţii. Asistentul social este, astfel, persoana resursă care promovează respectarea drepturilor persoanei vâstnice şi specialistul care ghidează intervenţia celorlalţi membrii ai echipei multidisciplinare către atingerea obiectivelor.

O bună relaţie dintre asistentului social şi persoana vâstnică este una în care profesionistul are, în centrul intervenţiei sale, o abordare personalizată şi pune accent pe respectarea demnităţii şi unicităţii persoanei vârstnice. Din propria mea experienţă în acest domeniu, pot spune că o astfel de relaţie are efecte pozitive în ambele sensuri deoarece asistentul social are, de asemenea, de câştigat: o îmbogăţire lăuntrică şi o mai bună cunoaştere şi înţelegere a vieţii. Poate suna idealist şi de neatins, dar am experimentat acest lucru şi ştiu că se poate. Iar asistentul social ar trebui să fie acel profesionist care caută să realizeze imposibilul, chiar dacă o face prin paşi mărunţi şi rezultate treptate.

  1. De ce cunoștințe și competențe credeți că are nevoie asistentul social pentru a dezvolta o intervenție individualizată în cazul persoanelor vârstnice?

În primul rând, cunoştinţele pe care asistentul social trebuie să le deţină pentru a dezvolta o intervenţie individualizată în cazul persoanelor vârstnice, sunt cunoştinţele specifice asistenţei sociale: principiile şi valorile; teoriile, metodele şi tehnicile de lucru; rolurile asistentului social; cunoştinţe privind comunicarea şi consilierea.

În al doilea rând, sunt necesare cunoştinţe privind caracteristicile vârstei a treia, cunoştinţe referitoare la afecţiunile şi bolile specifice persoanelor vârstnice, gradele de dependenţă, valoriile autonomiei persoanele şi modalităţile de intervenţie în funcţie de acestea. Nu putem discuta despre o intervenţie individualizată dacă asistentul social nu are o abordare holistică asupra situaţiei persoanei vârstnice, astfel încât intervenţia să aibă în prim plan nevoile şi interesele acesteia.

Experienţa mea în lucrul cu persoanele vârstnice a fost una vastă şi s-a format în perioada în care am lucrat ca asistent social într-un centru de urgenţă, unde o bună parte dintre beneficiari era reprezentată de persoane vârstnice. Caracteristicile sociale şi contextele din care aceştia proveneau acoperă o largă paletă: persoane vârstnice fără adăpost, care veneau direct din strada; persoane vârstnice care îşi pierduseră locuinţele în urma retrocedărilor sau a unor datorii; persoane vârstnice care erau trimise din secţiile de urgenţă sau terapie intensivă ale spitalelor, deoarece nu se mai putea îngriji şi autogospodări şi nu mai aveau familii sau acestea nu se interesau de ele; persoane vârstnice ale căror familii nu se puteau ocupa de îngrijirea lor. Am avut ca beneficiari atât persoane fără studii sau cu clasele primare finalizate, cât şi foşti medici, avocaţi, profesori universitari sau directori.

Nu ne putem aştepta să obţinem rezultate pozitive în urma intervenţiei, dacă nu o adaptăm la unicitatea fiecărei persoane, la istoricul acesteia de viaţă, la relaţia cu familia şi cu mediul social, la problemele cu care se confruntă în prezent, la afecţiunile şi bolile de care suferă. Sunt situaţii în care asistentul social poate lucra pe împuternicirea persoanei vârstnice şi pe implicarea acesteia în procesul rezolvării de probleme, dar sunt şi situaţii în care asistentul social trebuie să deţină şi să aplice cunoştinţe privind intervenţia în criză. Totodată, asistentul social trebuie să ştie foarte bine care sunt rolurile pe care le are ca specialist şi să le exercite, pentru a avea o intervenţie personalizată şi centrată pe nevoile persoanei vârstnice.

Abilităţile şi competenţele generale specifice asistenţei sociale reprezintă elemente cheie în intervenţia asistentului social. Mai mult, în asistenţa socială a persoanelor vârstnice, anumite competenţe sunt necesare la un nivel mai ridicat. Printre acestea ar fi: ascultarea activă, comunicarea asertivă, aplicarea tehnicilor de negociere, abilitatea de a discerne în mod corect în numele beneficiarului atunci când acesta nu mai are capacitatea să o facă. 

  1. Care este, în opinia dumneavoastră, rolul asistentului social în promovarea și implementarea drepturilor persoanelor vârstnice?

Consider că asistentul social este principalul actor în promovarea şi implementarea drepturilor persoanelor vârstnice, cel care ar trebui sa dea tonul şi să ghideze aceste demersuri. Si nu mă refer doar la nivelul macro, unde vina poate fi plasată uşor la nivelul factorilor de decizie din societate, la nivelul politicilor sociale şi a măsurilor legislative. Mă refer, în primul rând, la rolul pe care asistentul social îl are în promovarea şi implementarea drepturilor persoanei vârstnice în mediul în care aceasta trăieşte, în rândul membrilor familiei sau a persoanelor care se ocupă de îngrijirea vârstnicului, la nivelul echipei multidisciplinare, precum şi în procesul de reprezentare a persoanei vârstnice în faţa instituţiilor publice şi a organismelor private sau de mediere a relaţiei cu acestea.

Promovarea şi implementarea drepturilor persoanelor vârstnice, de către asistentul social, sunt determinate de modul în care acesta realizează intervenţia. Baza acestui demers este reprezentată de o intervenţie individualizată, în care nevoile persoanei vârstnice sunt prioritare, în care sunt respectate demnitatea şi unicitatea acesteia şi în care asistentul social îşi asumă rolurile pe care le are ca specialist.

Eliza Moraru este asistent social.