1. Gelu DuminicăCum ați descrie relația asistentului social cu comunitatea romă?

Teoretică sau reală? În teorie, asistentul social este specialistul care acompaniază persoana aflată în nevoie fără a ține cont de apartenența sa etnică, religioasă, orientare sexuală, stare materială, etc. În teorie, asistentul social este cel care pune în practică abordarea centrată pe nevoile clientului având în vedere, în cazul romilor, faptul că respectivul client are o cultură, limbă și organizare socială/comunitară, poate, diferită. În teorie, asistentul social este  centrat către găsirea unor soluții de rupere a cercului vicios al sărăciei/dependenței și promovare a dezvoltării prin metode specifice, care ține cont și de bagajul etno-cultural al clientului. În teorie, asistentul social este un campion al nondiscriminării și egalității de șanse, valori pe care le interiorizează atât de tare încât ajunge să se confunde cu ele.

În realitate, asistentul social din România este la fel de rasist/sexist/homofob/misogin etc, ignorant și autosuficient ca media populației. De multe ori, în cazul celor care lucrează în special cu comunitățile de romi, „daca nu stai cuminte, vine țiganul și te fură” cu care și el a fost educat, se transformă, atunci când lucrează cu clienții romi, într-o teamă amestecată cu afișarea unei pseudo-superiorități învățate. Cvasi-majoritatea lor relaționează din poziția de „funcționar” care face dosare de „social”, biroul/ghișeul fiind prezent mai întotdeauna în relația lor.

  1. De ce cunoștințe și competențe credeți că are nevoie asistentul social pentru a dezvolta o intervenție individualizată în cazul beneficiarilor de etnie romă?

Nu cred că are nevoie de competențe specifice, cele pe care orice asistent social profesionist le are fiind mai mult decât suficiente. Nu același lucru îl pot spune și despre informații/cunoștințe.

Am bucuria, și marea plăcere, de a preda un curs specific (Politici, programe și metode de intervenție în comunitățile cu romi) în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, ca parte a masterului de Grupuri de Risc și Servicii Sociale de Suport, și văd cum studenții „se schimbă” după un semestru în care lucrăm împreună. În primul curs vin la fel de ignoranți, și chiar plini de stereotipuri, cum este și societatea în care trăim, iar la final mulți dintre ei își doresc să activeze în organizațiile de profil înțelegând că realitatea actuală în care trăiesc romii are cauze istorice de excluziune care au condus și către o auto-marginalizare. Mulți reușesc să vadă, și să înțeleagă, relativismul termenului de „comunitate romă” și înțeleg că identitatea etnică este, de multe ori, un construct cu care ne putem juca. Marea majoritate a studenților acceptă jocul meu de a pune la îndoială ceea ce ei cred că știu despre romi, așa cum ne spune și Platon în „Mitul peșterii”, și să înțeleagă realitatea așa cum este prin prisma a ceea ce ei trăiesc și experimentează. Sunt bucuros să văd că studenții mei apreciază ce fac și că informațiile pe care le ofer le sunt de folos în dezvoltarea lor profesional-academică. În același timp trebuie să spun că în timpul celor 3 ani de la „licență” informația pe care o primesc pe acest subiect este deficitară, și uneori chiar stereotipală. Sper însă ca lucrurile să se schimbe în viitorul cât mai apropiat.

  1. Care este, în opinia dumneavoastră, rolul asistentului social în promovarea și implementarea drepturilor persoanelor de etnie romă?

Același ca pentru oricare alt client: centrarea pe nevoile lui/ei, cu intervenție personalizată, care să țină cont de elementele culturale specifice (acolo unde este cazul), care să asigure respectarea dreptului la demnitate și imagine. Provocator, nu?