madalina onaca Numele meu este Mădălina Onaca, am 20 de ani și în prezent urmez cursurile Facultății de Sociologie și Asistență Socială, din cadrul Universității București. Dacă acum un an, când am decis să mă formez ca asistent social eram extrem de entuziasmată și mă simțeam împlinită cu această alegere care știam că mi se va potrivi perfect (eu avînd ,,chemarea” şi interesul de care părinții îmi spuneau că este nevoie pentru a deveni un bun asistent social), odată cu asimilarea unui bagaj de cunoștințe și a unor experiențe aprofundate, dobândite în relaționarea directă cu oamenii care apelează la servicii de asistenţă socială, au început să apară o serie de întrebări sfredelitoare, răspunsuri ambigue și situații care îmi provoacă temeri privind viitorul meu ca asistent social.

       Nu de puţine ori sunt pusă în situația în care trebuie să explic/argumentez și (re)exemplific ce anume învăț eu la facultate? Ce anume voi deveni după terminarea facultății? Voi fi psiholog? (nu), Sociolog? (nu), un fel de…secretară?, poate?! După ce elimin toate aceste presupuneri și încerc să clarfic lucrurile, aud: ,,aaah, deci tu vei fi aia care desparte familii, ia copiii de lângă părinți și dă o pensie de nimic unei bătrâne!”. Acum, sincer, în astfel de situaţii nici nu știu ce mă întristează cel mai tare: faptul că prea puţini dintre interlocuitorii mei sunt conștienți de existența unor oameni, a unui sistem și a unor norme menite să îi ajute să depășească problemele cu care se confruntă sau faptul că aceia care ştiu, nu acordă niciun credit asistenţei sociale?!

      Pe de altă parte însă, văzând cu câte eforturi și greutate (birocrație, lipsa fondurilor, a specialiștilor, a încrederii în această profesie) au reușit colegi de-ai mei, asistenţi sociali, să obțină  rezultate, mă întreb adesea dacă voi putea face față piedicilor ce vor urma. Sau dacă atunci când va trebui să iau o decizie de care ar putea depinde viitorul unei persoane, al unei familii, al unei societăți întregi, voi avea sprijinul celorlalte componente ale vieții sociale, cu drept de decizie și influență?! Dacă va trebui să respect cu strictețe principiile și regulile deja create sau puterea de decizie îmi va aparține în totalitate, bazându-mă nu doar pe bareme de soluționare prestabilite și reproducere, ci și pe cunoştinţele deţinute, intuiţie şi creativitate?

     Nu în ultimul rând, observ că majoritatea situațiilor de dificultate pe care le întâmpinăm în viaţa de zi cu zi au la bază cauze materiale şi atunci: dacă veniturile asistenților sociali sunt nesemnificative, cum am să-mi clădesc eu, la 20 de ani, viitorul fără să dezechilibrez situaţia financiară a familiei mele?!…Da, am ales un drum greu şi singurul motiv pentru care nu-l abandonez este promisiunea unor satisfacţii personale incomparabile.

Mădălina Onaca, Anul 1

Alex si StefanDeşi în timpul anului universitar, profesorii şi mentorii mei m-au îndrumat către profesia de asistent social, în practică am întâmpinat foarte multe minusuri şi prea puţine lucruri pozitive care m-ar putea motiva să activez în domeniu. În primul rând, salariul unui asistent social este mai mic decât cel al unui muncitor la salubritate. Iar în al doilea rând, nu cred că poţi avea o contribuţie semnificativă la profesionalizarea unui sistem care nu valorizează resursa umană. Şi aici mă refer la numărul insuficient de asistenţi sociali şi la slaba investiţie în pregătirea profesională a acestora.

Alexandru Spînu, Anul 2

Veronica DraghiciAsistenţa socială protejează şi partea cea mai frumoasă din lume, copiii, şi măcar din acest motiv domeniul ar trebui susţinut. Fără alte argumente referitoare la costuri sociale sau materiale. Pentru mine, sprijinul acordat copiilor este principala sursă de motivaţie. De altfel, în sistemul românesc de asistenţă socială, am înţeles că mă aşteaptă un salariu mic şi slabe perspective de evoluţie profesională.

Veronica Drăghici, anul 1

 

Pe parcursul anilor de studiu, entuziasmul meu de a cunoaşte acest domeniu şi de a deveni un agent al achimbării sociale, s-a lovit de „încurajări” din categoria: „eşti prea mic!”, „ce ştii tu la vârsta asta?”, „n-ai tu cum să înţelegi!”…Şi apoi vezi grila de salarizare: asistent social debutant 700 RON!…în condiţiile în care doar chiria în Bucureşti este mai mare de 800 RON!

Ştefan Gheorghe, Anul 2

 

otilia pascuÎn prezent, pentru mine, ca studentă în acest domeniu, asistența socială este precum un bănuț de ciocolată. În cazul acestuia, de cele mai multe ori ne tentează învelișul, frumoasa culoare, strălucirea, dar, în final, după ce îl avem în mână, ce facem cu el?  Înlăturăm ambalajul, ne uităm la el, ne dăm seama că nu prea avem ce face cu el (doar dacă nu găsim vreo modalitate pentru a-l recicla), îl aruncăm și mai apoi mâncăm ciocolata, cea pentru care am cumpărat de fapt produsul. Am realizat această corelație deoarece cam așa se prezintă situația și în cazul asistenței sociale. În momentul în care reușim să trecem peste ceea ce constituie temerea nostră, în cazul de față – salariul – și ne dăm seama de ceea ce contează cu adevărat, şi anume, faptul că am reușit să contribuim la „schimbare”, atunci vom reuși să devenim adevărați profesioniști în domeniu, profesioniști care lucrează zi de zi cu dăruire și încredere.

Otilia Pascu, Anul 2