1. Cum a apărut ideea acestui proiect?  Şi de ce Fluens?

Ideea de a crea o organizaţie a apărut acum cinci- şase ani, pentru că ne doream foarte mult să întemeiem un loc în care lucrurile să se desfăşoare aşa cum dorim noi: cât mai profesionist şi corect. Caritatea este un cuvant care şi-a pierdut într-un fel înţelesul, atâta timp cât se desfăşoară nenumărate proiecte în care oamenii sunt trecuţi pe locul doi, în detrimentul indicatorilor. Ne-am dorit foarte mult să reinstaurăm ideea de caritate şi de etică, să punem oamenii în centrul acţiunii noastre. Acesta a fost primul motor, precum şi dorinţa de a construi ceva cu mâinile (sau mai degrabă minţile) noastre. Când am început, nu aveam absolut nimic, investeam o mare parte din resursele personale ca să facem lucrurile să meargă. Apoi am descoperit că puterea oamenilor este foarte importantă, chiar dacă resursele financiare lipsesc. Au venit în jurul nostru voluntari, care ne-au întrebat: “Ce am putea să facem? Unde este mai mare nevoie de noi?” Aşa ne-am descoperit motto-ul organizaţiei- Să dăm direcţie binelui. A venit firesc, în continuarea denumirii pe care am ales-o, Asociaţia Fluens. Am căutat multă vreme un nume potrivit şi la început am fost tentate să alegem una dintre acele denumiri “europene” de  impact, dar până la urmă am lăsat să răzbată latura noastră mai poetică, sau,  ca să folosim un cuvânt care nu se prea utilizează într-un univers pragmatic, latura metafizică. Aşa că am ales fluens din latină, care înseamnă curgere, schimbare. Pe de o parte pentru că păstrăm şi noi dorinţa secretă de a schimba lumea, pe de alta, pentru că suntem permanent deschise către nou, dornice să descoperim şi să aplicăm lucruri care ne-au entuziasmat. Ne-am înconjurat de o echipă tânără, cu multe idei şi construim împreună, folosind energia schimbării pentru lucruri cât mai trainice.

2. Care sunt programele pe care le desfăşuraţi în prezcopiient?

Programele pe care le desfăşurăm în prezent sunt cele cu care am pornit  în 2012, adresându-se persoanelor pe care le-am considerat cele mai vulnerabile: copiii abandonaţi şi vârstnicii din instituţiile de stat. Timp de trei ani am lucrat cu fonduri puţine, provenite din donaţii individuale şi din resursele noastre personale. Ne-am ambiţionat să ne demonstrăm că se poate să faci lucruri importante, chiar dacă nu ai proiecte europene sau nu eşti susţinut de companii. Am început să lucrăm în centrele de plasament din sectorul 4, precum şi în cadrul centrului de îngrijire şi asistenţă pentru vârstnici „Sf. Vasile”. Am încheiat convenţie de colaborare cu DGASPC sector 4, apoi cu alte instituţii şi încet-încet acţiunea noastră a început să prindă contur. Aici am descoperit realitatea din instituţiile de stat şi ne-am dat seama că ne confruntăm cu ceva foarte greu, care nu este înţeles pe deplin decât după o experienţă îndelungată în cadrul centrelor. În media şi la nivelul publicului larg circulă tot felul de clişee şi idei preconcepute referitoare la abuzurile la care sunt supuşi copiii în centre, la nereguli, etc. De fapt nu există nici cea mai vagă analiză a complexei realităţi din centrele de plasament, a posibilelor soluţii, nu se cunoaşte că aici lucrează sute de oameni care au venit cu vise şi cu dorinţa de a schimba ceva şi şi-au pierdut cu vremea entuziasmul. „Li s-au retezat aripile” cum ne spunea cineva, în lupta inegală cu sistemul. Revenind la programele noastre, în 2014 am iniţiat şi un proiect dedicat mamelor singure, cu situaţii materiale dificile, pe care încercăm să le ajutăm prin grupuri de dezvoltare personală şi terapeutice, activităţi de asistenţă socială şi suport material. Tot în 2014 am pus bazele unui „departament de formare” cu scop de autosusţinere a organizaţiei, desfăşurând în special cursuri ce vizează accesarea fondurilor europene. Munca noastra a fost recompensată prin câştigarea a două proiecte finanţate prin SEE Grants 2009- 2014, în cadrul Fondului ONG în România. „Un viitor mai sigur- îmbunătăţirea calităţii serviciilor sociale şi de bază pentru copii şi tineri instituţionalizaţi” şi „Porţi deschise – acces la servicii sociale inovative pentru persoane vârstnice instituţionalizate”. Sunt proiecte ambiţioase, care urmăresc o extindere importantă a organizaţiei şi, desigur, indicatori complicaţi, dar acest lucru nu a afectat latura „umană” a activităţii, principiul de la care am pornit,  de a pune oamenii în centrul acţiunii noastre. Am încheiat parteneriate cu DGASPC sector 1, cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, şi avem un partener norvegian, un important institut de trainig- Norway Moreno Institute. Lucrăm în 5 centre de plasament/familiale şi în 6 centre de îngrijire şi asistenţă pentru vârstnici, cu un număr de aproape 400 de beneficiari. În cazul copiilor şi tinerilor abandonaţi ne axăm în special pe dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, pe educaţie şi pe creşterea şanselor de a se integra pe piaţa muncii. Am deschis Centrul „Viaţă Independentă”, pe care urmează să-l acredităm şi care va funcţiona ca un centru „de tranzit” între instituţia din care vine copilul/tânărul şi viaţa socială cu toate aspectele ei complexe. În cazul vârstnicilor instituţionalizaţi am deschis 6 camere de reminiscente, unde se lucrează pe „terapia memoriei”, utilizându-se amintirea ca stimulent pentru ieşirea din pasivitate şi izolare a seniorilor pe care ii asistăm. Desfăşurăm activităţi de socializare (excursii, ieşiri la restaurant, la teatru, la concerte, serbarea zilelor de naştere etc), dar şi o activitate inovatoare, menită să crească comunicarea cu exteriorul: îi învăţăm pe vârstnici să utilizeze telefonul mobil şi calculatorul. În acest context a apărut şi ideea de a crea „Telefonul Bunicului”,  de a implica voluntari care să-i sune săptămânal pe bătrânii cu o situaţie mai grea, cu varstnicicare nu mai sunt vizitaţi de nimeni.

3. Activaţi în mediul ONG de mai bine de 10 ani. Ce ar trebui să ştie cei care vor să îşi înfiinţeze un ONG?

Desigur, avem o experienţă destul de îndelungată în mediul ONG, dar când ne-am înfiinţat propria organizaţie am pornit de la zero. Este o diferenţă uriaşă să lucrezi într-o organizaţie veche, care are un istoric şi susţinători şi să încerci să ridici o asociaţie nou înfiinţată, fără angajaţi, fără o imagine cunoscută şi încercând să menţii standarde cât mai ridicate. Apar astăzi foarte multe asociaţii şi oportunităţile sunt destul de mari şi diverse, dar a consolida un ONG nu este deloc uşor. În primul rând că te „lansezi” pe o adevărată piaţă, în care concurenţa este la fel de mare ca într-un mediu economic. Deşi se încurajează colaborările, reţelele, etc. în realitate majoritatea ONG-urilor sunt pe cont propriu, când vine vorba de resursele financiare.  O asociaţie mică, nou înfiinţată, nu va fi niciodată luată în considerare de o companie, care tinde să-şi asocieze numele cu organizaţii foarte cunoscute. Pe de altă parte, fără un istoric, accesarea fondurilor prin diverse linii de finanţare este extrem de dificilă, pentru că experienţa este prima evaluată.  De exemplu, noile fonduri prin Programul Operaţional Capital Uman sunt aproape inaccesibile ONG-urilor recente. Dacă vrei să-ţi înfiinţezi o organizaţie, câteva ingrediente sunt absolut necesare: în primul rând curaj şi capacitatea de a renunţa la un loc sigur de muncă, la poziţia de subordonat şi de a-ţi trasa propriile planuri de viitor; în al doilea rând un plan foarte bine pus la punct, o strategie care să îmbine crearea de relaţii, parteneriate, atragerea cât mai multor voluntari, consolidarea brandului organizaţional şi bineinţeles atragerea de resurse financiare; îţi trebuie o capacitate extraordinară de muncă  şi dedicaţie, în care timpul liber devine aproape inexistent; o rezistenţă crescută la frustrare şi la eşec şi putinţa de a o lua oricând de la capăt şi de a abandona lucuri de care, poate, te-ai ataşat. Important este că, înfiinţând un ONG, trebuie să dispui de resurse financiare pe care să le investeşti sau să fii capabil să implici cât mai mulţi oameni în numele cauzei tale. Nu poţi pleca la drum cu o organizaţie fără să ai nicio resursă financiară, simpla procedură de înfiinţare necesită bani, iar cine crede că se va îmbogăţi eventual dintr-o astfel de activitate de obicei se înşeală. Dacă ai pornit totuşi pe această cale, trebuie să studiezi permanent, să încerci să fii la curent cu tot ce înseamnă domeniul în care activezi, să te documentezi legat de tendinţele la nivel internaţional, să găseşti în orice situaţie o oportunitate pentru dezvoltarea structurii tale. Şi nu în ultimul rând să ai un scop real, care, pentru ONG-urile ce lucrează cu beneficiari ar trebui să fie binele acestora, în cel mai larg sens al cuvântului. Dacă urmăreşti cu totul alte interese decat ceea ce susţii pe hârtie, eşti un ONG doar cu numele.

4. Pe lângă activitatea directă cu beneficiarii, organizaţi periodic şi cursuri de formare. Ce ne propuneţi în lunile ce urmează?

Avem în intenţie o gamă foarte largă de cursuri, deşi timpul nostru este destul de limitat. Este necesar să dezvoltăm un departament de formare, pentru că el va reprezenta în timp o resursă importantă pentru susţinerea organizaţiei. Suntem pe punctul de a acredita cursuri de manager proiect, lucrător social, îngrijitor copii şi asistent maternal. Organizăm de asemenea periodic cursuri de scriere de proiecte, cu accent pe accesarea fondurilor europene. Am avut astfel de cursuri privind accesarea fondurilor POSDRU, iar din toamnă ne vom axa pe noile fonduri ce urmează să se lanseze. O componentă importantă o reprezintă pentru noi dezvoltarea personală. Sunt mulţi voluntari psihologi cu care colaborăm şi pregătim grupuri de dezvoltare personală, dar şi grupuri terapeutice, care vor fi de asemenea accesibile contra cost. Nu în ultimul rând vrem să dezvoltăm mai multe traininguri vizând brandingul organizaţional şi comunicarea organizaţională.  Iniţiativele noastre de formare vizează şi ONG-urile tinere, care se confruntă cu o suită de dificultăţi şi pe care încercăm să le susţinem. Până în prezent în jur de 40 de reprezentanţi din diverse ONG-uri au beneficiat de cursurile noastre, precum şi de consultanţă acordată în scrierea şi implementarea de proiecte.

5. Pe pagina de facebook a asociaţiei postaţi frecvent fotografii de la întâlnirile cu beneficiarii, însoţite de mesaje sau poveşti de viaţă emoţionante. Ne puteţi împărtăşi cel mai emoţionant moment pe care l-aţi trăit în ultimul an în relaţia cu beneficiarii?

Este aproape imposibil să identificăm „cel mai emoţionant moment” pentru că au fost foarte multe, unele zguduitoare, dupa care ne-au trebuit zile ca să ne refacem. Trebuie să ai inima destul de tare ca să priveşti liniştit un bătrân pe moarte, lipsit total de atenţia celor din jur, care îţi strânge spasmodic mâna, în timp ce tu nu-i poţi oferi decât nişte fructe şi câteva minute din timpul tău. Sau să asculţi un copil de nici 12 ani, care are toate calităţile pentru a-şi face fericiţi părinţii, cum îţi povesteste că a fost adus în centru de o mamă care şi-a întemeiat altă familie: „A oprit-o doar pe fetiţa cea mică, a tatălui meu vitreg, pe mine şi pe fratele meu ne-a adus la centru. Şi nu ne-a mai vizitat de atunci”. La o întâlnire de terapie o bătrânică ne-a spus „M-aţi făcut să trăiesc din nou, de multă vreme nu m-am mai simţit vie”.  Sau cum te-ai simţi când, la sfarşitul taberei, un copilaş foarte mic te ia de mână şi îţi spune ”şi acum merg la tine acasă, nu-i aşa?”. Sunt nenumărate momente care ne-au emoţionat, ne-au făcut să ne simţim neputincioase, dar şi momente care ne-au făcut să fim fericite. Unii copii ne-au spus că suntem părinţii lor, unii bătrâni ne-au spus că suntem copiii lor. În fiecare zi ceva ne emoţionează pentru că aşa se întâmplă când lucrezi cu atât de mulţi oameni şi când îţi pasă realmente de ei.

Pe colegii de la Asociaţia Fluens îi găsiţi la:

 http://asociatiafluens.ro/

https://www.facebook.com/asociatiafluens?fref=photo