Toată săptămâna trecută mi-am petrecut-o cu 15 colege de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă socială din cadrul Universităţii de Stat din Moldova. A fost săptămâna mea altfel.

Până acum nu am fost în Chişinău, iar despre specificul problemelor sociale de acolo şi măsuri de asistenţă socială am citit prin rapoartele UNICEF. Aşa că atunci când am aflat că Facultatea de Sociologie şi Asistenţă socială a Universităţii din Bucureşti, unde sînt doctorandă, va găzdui şi 5 studenţi la Asistenţă socială, mi-am dorit să îi cunosc şi am făcut o propunere de program: prelegeri pe teme de interes în asistenţă socială (protecţia socială a femeii victimă a violenţei între partenerii intimi, probaţiune şi rolul consilierului de probaţiune, refugiaţi în România şi HIV/SIDA şi relevanţa acesteia pentru asistenţa socială), precum şi vizite la instituţii de profil (Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali, DGASPC sector 1, Agenţia Împreună şi Carusel). Spre mulţumirea mea a fost acceptată şi luni dimineaţă mi-am întâmpinat colegele de la Chişinău.

De la început m-a cucerit dorinţa lor de cunoaştere, afirmată simplu şi curat: „am venit aici pentru a afla cum funcţionează sistemul românesc de asistenţă socială şi pentru a identifica modalităţi de îmbunătăţire a propriului nostru sistem”. Şi au profitat de fiecare întâlnire în acest sens. La fel am făcut şi eu.

Prima vizită a fost la CNASR. În Chişinău nu au o organizaţie similară, deşi discuţii în acest sens se poartă de ceva ani, aşa că au fost interesaţi să afle care sunt atribuţiile unei astfel de organizaţii şi dacă se bucură de susţinere din partea autorităţilor centrale, dar şi despre membrii CNASR. La Chişinău se pare că asistenţii sociali preferă să lucreze ca pedagogi sociali. Din două motive: sînt plătiţi mai bine şi lucrează doar 18 ore pe săptămână. Ca asistent social câştigi aproximativ 80$ şi lucrezi 40 de ore. Cel puţin. Motiv pentru care în sistem ajung să lucreze oameni care nu au calificarea necesară. Şi aşa am ajuns cu discuţia la statutul asistentului social, strategii de formare continuă, nivelul de dezvoltare al serviciilor sociale şi calitatea acestora, procedură de acreditare, finanţări ş.a. Discuţie ce a fost aprofundată cu ocazia fiecărei întâlniri.

 

CNASR                                                                 Cu Romelia Blejan şi Diana Cristea, CNASR

În Protecţia Copilului se pare că la Chişinău sînt mai bine dezvoltate serviciile de prevenire a abandonului familial, iar în centrele de plasament (sub 10 la număr) sînt găzduiţi în medie 15 copii! Asistenţa parentală (sic!) e insuficient dezvoltată pentru că nu e remunerată pe măsură, însă spre deosebire de situaţia din România, cei care se angajează ca asistenţi parentali pot avea şi un alt serviciu.Oana Roman de postat                                                                                Cu Oana Roman, DGASPC Sector 1

Când vine vorba însă despre protecţia altor grupuri vulnerabile precum persoane cu dizabilităţi, victime ale violenţei domestice, lucrătoare ale sexului comercial, consumatori de droguri ş.a., abordarea din Chişinău pare a fi mai limitată, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic.Marian Ursan                                                                       Cu Marian Ursan şi Cristina Oprea, Caruselgelu duminica                                                                 Cu Gelu Duminică, Agenţia Împreună 

Ritmul schimbării e unul destul de lent. Motiv pentru care îmi doresc ca determinarea studenţilor de a lucra ca asistenţi sociali şi de a face bine Celuilalt, să nu se diminueze până la finalizarea studiilor. Ei sunt cea mai importantă resursă a sistemului de asistenţă socială, nu doar de la Chişinău, ci de oriunde. Şi gândul ăsta m-a urmărit de miercuri, când, în timpul vizitei la DGASPC sector 1, o studentă ne spunea de ce a ales să devină asistent social.

Colegii mei au plecat sâmbătă seara spre Chişinău. Cu microbuzul, la fel cum au venit. Pe un drum de 9 ore. În timp ce mă îndreptam spre casă mă gândeam că sînt oameni frumoşi, curioşi faţă de sine şi de profesia pe care o practică. Şi că la anul sper să ajung la Chişinău.

E rost de colaborări interesante şi de prietenie.

Prelegeri VR, GO, SW

      Cu Valentina Rujoiu, Gabriel Oancea şi Smaranda Witec,   Facultatea de Sociologie şi Asistenţă socială, UB

rectorul UB

Cu rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru şi decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă socială, Marian Preda