Care e rolul tău în cadrul echipei de Terapie și Activități Asistate de Animale?

Mara Vasilescu

M.V.: Mi-am dorit foarte mult să cunosc activitatea pe care acești oameni o desfășoară împreună cu câinii lor; așa că m-am alăturat echipei din luna ianuarie 2017, ca voluntar. Din spatele aparatului de fotografiat am descoperit o familie. Asta a fost prima mea responsabilitate: să imortalizez momentele de interacțiune cu cățeii utilitari. Am reușit în acest fel să simt emoția dincolo de cuvinte. De când mă știu mi-am dorit și mi-a plăcut să mă aflu în preajma animalelor. Ideea că aș putea forma o echipă împreună cu câinele meu, m-a motivat să fac pași în acest sens. În acest moment am început să lucrez cu un câine maidanez care seamănă foarte bine cu veterana echipei, Gigica – una dintre primele cățelușe de terapie de la noi din țară. Betty, pentru că așa o cheamă pe cățelușa cu care lucrez, se bucură de fiecare dată când mă vede. Deocamdată nu locuim împreună. Sub îndrumarea unui instructor canin și a coordonatorului de proiect, îmi doresc să-mi definitivez locul în această echipă și să ofer celor care au nevoie, acest tip de interacțiune.

 

Știu că ești licențiată în asistență socială. Crezi că formarea ta are vreo influență asupra modului în care îți desfășori activitatea zi de zi?

M.V.: Da, cu siguranță! Pe parcursul celor 5 ani de studii, atât licență, cât și masterat și inclusiv în anii ce au urmat, am început să-i observ mai bine pe cei de lângă mine, să „îi văd” în adevăratul sens al cuvântului. Am încercat să le aflu nevoile, problemele, îngrijorările, oferindu-le sprijin și certitudinea că îmi doresc să le fiu de folos. Cu toate că în momentul de față nu lucrez în domeniul pe care l-am absolvit, activez într-un mediu unde interacționez foarte mult cu oamenii, și în special cu copiii, (sunt și asistent educator la o grădiniță), fapt ce mă ajută să remarc mai ușor anumite comportamente sau stări ale oamenilor.

 

Cum se construiește relația unui handler cu câinele lui?

M.V./L.M.: E la fel ca orice altă relație care trebuie să dureze în timp și asupra căreia trebuie să te apleci cu grijă, tandrețe, afecțiune și responsabilitate. Câinele alături de care faci echipă e la fel ca orice alt membru din familie. În acest tip de relație e de dorit să nu existe niciodată confruntarea și nici raportul de „șef-subaltern”. Fiecare etapă și fiecare pas din dresaj și din relație, se construiesc prin metode recompensatorii pozitive, având întotdeauna grijă de bunăstarea fizică și psihică a coechipierului (câinele). Pentru o relație armonioasă e nevoie de timp (de joacă, de lucru/antrenament, de a înțelege unele mecanisme), de consecvență  (în lucru/antrenament, în atitudinea față de câine), de respect (respectarea drepturilor animalelor) și de echilibru (echilibrul omului care lucrează cu câinele- stare de spirit bună). Interesant e că, în acest domeniu, câinele alături de care faci echipă, îți simte stările și uneori ți le și împrumută. Și așa ajungi la concluzia că, dacă tu nu îți poți gestiona bine emoțiile, nu e suficientă intenția de a face echipă. Concluzia ar fi că cea mai grea etapă din acest proces e munca cu tine.

Un câine de terapie/activități trebuie să treacă alături de omul său prin diferite etape care cuprind predresaj, dresaj de bază și dresaj de specialitate, urmând ca pe tot parcursul vieții câinelui să se mențină și să se îmbunătățească rezultatele obținute.

 

Pe pagina voastră de facebook văd frecvent postări legate de proiectele ”Doctor cu 4 lăbuțe” și ”Oameni și câini”? În ce stadiu se află și de ce e important să promovăm o astfel de terapie?

M.V./L.M.: Intervențiile pe care echipa de Terapie și Activități Asistate de Animale, București (TAAAB) le face, sunt structurate în două segmente: Terapie Asistată de Animale (TAA) și Activități Asistate de Animale (AAA). Ambele au la bază o interacțiune plină de beneficii între persoane cu dizabilități (sau fără) și câinii special antrenați pentru acest job. Deși în alte țări, terapia și activitățile asistate de animale au ajuns să fie decontate de către Casele de Asigurări de Sănătate, la noi în țară acest domeniu prinde destul de discret contur. Dintre toate animalele pe care le putem utiliza în terapie și activități, câinii sunt cei care știu să ne citească cel mai bine stările, sunt cei mai accesibili din punct de vedere al speciei (față de delfini și față de cai), iar antrenamentul lor e mult mai facil decât antrenamentul animalelor de talie mare, respectiv cai. Interacționând cu acest domeniu, am observat că persoanele care suferă de anumite tulburări/afecțiuni fizice sau psihice, reușesc să devină mai motivate, mai sociabile, să le crească încrederea în sine și să devină mai empatice în prezența câinilor din echipa noastră. La începutul anilor 1930, Sigmund Freud, cunoscut ca „părintele psihanalizei”, a devenit un susținător al terapiei asistate de animale când a început să-și aducă în cabinet câinele său preferat, pe nume Jofi, ca aceasta să fie prezentă în timpul ședințelor de psihanaliză. Freud credea că animalele au un simț special și că Jofi poate semnala nivelul de stres al unui pacient (cât de tensionat e) judecând după cât de aproape rămânea de pacient. Freud a mai observat că Jofi facilita și comunicarea cu pacienții săi. El a sesizat că, inițial, mulți pacienți s-au simțit mai confortabil vorbind cu el prin Jofi, sau cu ea direct, și că această interacțiune a servit ca o piatră de temelie până s-au simțit confortabil vorbind direct cu el. Cu toate acestea, punctul de vedere al lui Freud cu privire la potențialul terapeutic al animalelor a devenit popular abia la aproape două decenii de la moartea sa.

„Doctor cu 4 lăbuțe” , „Oameni și câini” sunt doar câteva din proiectele derulate de departamentul de TAAAB al Clubului Câinilor Utilitari. În 6 ani de activitate, peste 30 000 de beneficiari au reușit să se simtă mai bine, să zâmbească, să depășească bariere și să interacționeze pozitiv cu Gigica, Happy, Happy și Maya și, în curând, și cu Betty. 

Pagina de Facebook TAAAB este principalul nostru canal de comunicare, iar albumele de fotografii reprezintă portofoliul echipei. Cei aproape 6000 de prieteni au ocazia să vadă de fiecare dată unde mergem, ce facem și cu ce rezultate ne întoarcem. Fiecare apariție în presă sau pe Facebook face cunoscute tot mai bine beneficiile acestui tip de intervenție. În acest fel, oamenii devin mai conștienți de faptul că un câine te acceptă exact așa cum ești, nu te judecă, și te iubește necondiționat.

 

Există posibilitatea ca pe viitor să vă implicați și în activități cu alte categorii de beneficiari?

M.V./L.M.: Cu siguranță că există segmente neabordate până acum, însă potofoliul echipei (https://www.facebook.com/pg/TerapieSiActivitatiAsistateDeAnimaleBucuresti/photos/?tab=albums) până în prezent însumează vizite, deplasări și ședințe de terapie pentru: copii din grădinițe și școli (https://www.terapiecuanimale.ro/activitatile-noastre ), persoane cu dizabilități fizice, retard, boli rare, Sindrom Down, Tulburări din Spectrul Autist, dar și bătrâni, persoane fără familie și fără casă. Am vrea să ne îndreptăm atenția și către alte categorii de oameni aflați în suferință, cum ar fi cei care sunt în doliu sau suferă după pierderea unei persoane dragi, persoane abuzate etc, dar și către persoanele care suferă de stres (studenți aflați în sesiune).

 

Cum putem contribui la susținerea activității voastre?

M.V./L.M.: Suntem o echipă de profesioniști mereu cu zâmbetul pe buze pentru că iubim ceea ce facem! Am dori să-ți mărturisim însă că drumul nu ne e pavat numai cu soare, lucruri ușoare și momente fericite. Ne deschidem sufletul în fața ta și iți spunem că de multe ori ne întâlnim cu lucruri și imagini care ne lasă fără cuvinte. Dar ceea ce ne face să ne urmăm misiunea e dorința de a înfrunta boala în cele mai urâte forme ale ei, de a lupta împotriva neputinței, fricii, sentimentului de abandon, neacceptării și renunțării la viață. Toate acestea, trăite într-un mod absurd și nedrept…de copii și bătrâni.

Cum ne puteți ajuta?

 

  • Direcționând 2% din impozitul pe venit către Clubul Cainilor Utilitari. Conform Codului Fiscal, poți alege să redirecționezi 2% din impozitul pe veniturile din anul anterior către o organizație non-profit.
  • Direcționând 20% din impozitul pe profit, în cazul în care ești persoană juridică
  • Finanțând diferite proiecte, activități și evenimente ale echipei
  • Donând fie individual, fie în numele companiei/ organizației pe care o reperzinți
  • Donând jucării, accesorii pentru copii
  • Suportând cheltuielile unui copil din programul de TAA
  • Promovând programele noastre în cercurile de prieteni, cunoscuți sau în rândul angajaților din compania unde lucrezi

 

Contul echipei de Terapie Asistata de Animale: RO67 RZBR 0000 0600 1318 4882 Contul social al Clubului Cainilor Utilitari: RO79 RZBR 0000 0600 1317 2929 Cont euro: RO40 RZBR 0000 0600 1318 4883

Asociatia Clubul Cainilor Utilitari C.I.F. 27853611 Raiffeisen Bank, agenția Rond Cosbuc

Mara Vasilescu e asistent educator la Centrul Educațional Montessori Land și voluntar al
echipei TAAAB.

Luciana Manole e coordonatorul proiectelor de Terapie și Activități Asistate de Animale.