Oana Pirneci

Blogul Asistentului Social

Cui i-e frică de asistenţii sociali?

Sursa: California State University, Long Beach

 

Acum fix o lună a fost Ziua Mondială a Asistenţei Sociale. În ziua cu pricina nu m-am simţit mândră ca sunt asistentă socială. Nici nu mi-am schimbat cover photo-ul de la contul de facebook cu cel frumos colorat pe care scria World Social Work Day.

Unii asistenţi sociali au fost la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, unii au organizat Biblioteca Vie în Asistenţă socială, ora de asistenţă socială în şcoli, dezbateri ş.a. Alţii s-au situat deasupra acestor manifestări publice. Adica te gândeşti aşa că la câte neajunsuri definesc sistemul de asistenţă socială, mai bine îţi vezi de treabă în linişte. Citeşti rapoarte ale organizaţiilor internaţionale, ca să ştii cum se prezintă situaţia în lume, faci voluntariat în locuri mişto despre care afli în publicaţii cu ştaif, creezi comunităţi online unde corporatiştii responsabili o să doneze, şi mai ales, te gândeşti cât de ignoranţi sunt asistenţii ăia sociali care au program normal de muncă: 8-4 sau 9-5. Ăia care nu sunt bine plătiţi, dar nici nu fac ceva. Stau cu ochii în hârtii, fac vizite scurte la domiciliul benficiarilor, poartă „şedinţele de consiliere socială” pe holuri şi au grijă să nu fie cumva filmaţi pe ascuns.

Eu, dacă eram în ţară, mergeam la Gală. Mă întâlneam cu colegi, povesteam despre proiectele la care lucrăm, cunoşteam oameni noi şi mai ales, eram curioasă să aflu despre asistenţii sociali nominlizaţi şi premiaţi. Asistenţii sociali mediocri (în sensul bun al cuvântului), cu program normal de lucru (pe care de multe ori îl prelungesc şi acasă), care fac diferenţa la locul de muncă, Îşi cunosc calităţile şi limitele, beneficiarii şi ştiu cum să-şi întreţină şi folosească reţeaua de suport pe care o au în aria lor de intervenţie. Ei sunt asistenţii sociali pe care lumea trebuie să-i cunoască şi să-i susţină.

Asistentul social din România e femeie, cu vârsta medie de 36 de ani, studii superioare în domeniu, măritate şi cu copii acasă. În general, nu poartă Converse, jeansi şi tricouri cu imprimeuri cool. Sunt femei care citesc, conduc cercetări în domeniu, scriu lucrări de specialitate şi predau la facultăţile de profil din ţară. Desigur sunt şi asistenţi sociali, nu doar asistente sociale, la fel de merituoşi şi care au tot respectul nostru. Să fii breadwinner şi asistent social nu e puţin lucru!

Pe 21 martie am citit un articol despre o asistentă socială care reuşise să înscrie la şcoală toţi copiii din aria ei de intervenţie. Nu m-a impresionat materialul, asistenţii sociali care lucrează cu copii fac (şi) asta în fiecare zi, dar e bine că activitatea unei asistente sociale a fost  apreciată public.

Asistenţa socială nu e pentru oricine, şi nu poate fi practicată oricând şi oricum, şi mă bucur că asistenţii sociali încep să afirme cu voce tare lucrul ăsta.

Ca să „mă simt bine pe suflet”, vorba unui copil dintr-un centru de plasament, ar trebui ca asistenţii sociali să aibă o voce unitară. Aproape că e jignitor să citeşti şi să auzi că unii asistenţi sociali ştiu asistenţă socială de calitate şi restul sunt doar asistenţi sociali.

Angajatorii ar face bine să angajeze doar absolvenţi de asistenţă socială atunci când au un post liber de asistent social. La examenele pentru ocuparea postului să aibă şi alte subiecte în afară de legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern. N-ar strica nişte studii de caz, de exemplu. Asistenţa socială implică multă creativitate, empatie, analiză interdisciplinară. Apoi să le asigure supervizare şi accesul la cursuri de formare centrate pe metode de lucru. De preferat cu traineri atestaţi în acea metodă şi care au experienţă în utilizarea ei. Asistenţa socială e o profesie practică, asta nu înseamnă că „teoria ca teoria, dar practica te omoară”, ci că trebuie să ai cunoştinţe teoretice solide despre practica ta şi că trebuie să te formezi constant. Iar un curs bun nu e un curs în care la final constaţi că tot ce-ai obţinut a fost catharsis-ul.

Urmăriţi evoluţia beneficiarilor după ce s-a finalizat intervenţia. Aţi observat că, statisticile referitoare la copii de exemplu, spun doar ce servicii au fost acordate acestora, nu şi ce impact au avut ele asupra calităţii vieţii beneficiarilor?Nu avem atât de multe servicii sociale încât să ne permitem să nu fie adaptate nevoilor beneficiarilor. Nu ar strica nici să creştem gradul de participare al beneficiarilor în furnizarea serviciilor de suport. Şi, desigur, lista poate continua.

Scopul materialului prezent nu e acela de a dojeni actualul sistem şi nici de a prezenta o listă cu propuneri „noi” de revoluţionare a sistemului. Din punctul meu de vedere, acum avem nevoie de creşterea gradului de coeziune în rândul comunităţii asistenţilor sociali şi de o privire mai atentă asupra calităţii interacţiunii dintre oamenii (beneficiari -specialişti – manageri) care fac parte din sistemul de asistenţă socială.

 

*Datele privind profilul asistenţilor sociali din România pot fi consultate aici: http://www.cnasr.ro/comisii-operative#cCercetare.

6 Comments

  1. „Ăia care nu sunt bine plătiţi, dar nici nu fac ceva.”
    AIA … mult zgomot pentru nimic, incercati sa scrieti din toate si despre nimic ce ati trait cu adevarat. Un articol DOCT format de prin auzite … sau citite. SUA e mult prea departe de Romania si dvs mult prea departe de beneficiari. N-ati inteles mai nimic din profesia asta, spor la studii … si citit…

    • Citatul pe care mi-l transmiteti spre exemplu are un ton ironic si a fost folosit spre a evidentia cliseele care au existat si inca exista in spatiul public referitoare la asistentii sociali. Cred insa ca ati citit si urmatorul paragraf care se incheie cu „Ei sunt asistenţii sociali pe care lumea trebuie să-i cunoască şi să-i susţină”.
      In ceea ce priveste restul comentariului dumneavoastra, din pacate, nu doar ca nu e colegial, dar nici nu e etic. Pe de alta parte, e clar ca nu lasati loc de dialog.
      De unde insa atata dispret fata de pregatirea unui asistent social si de ce definiti pregatirea teoretica in opozitie cu practica? In fapt, intre cele doua e o relatie de interdependenta.

  2. Ieri am vazut un asistent social caruia i-au dat lacrimile cand a citit articolul dvs. Pentru unii profesionisti, a fost primit ca o palma peste fata. Da, persoana aceasta lucreaza de la 8 la 4, dar este exact asistentul social “mediocru” descris de profil : studii superioare, 35+ ani, casatorita, cu 2 copii.
    Cu totii avem nevoie de mai mult discernamant; iar cand esti intr-o pozitie de putere (o voce a asistentului social, prin blogul cu acelasi nume), aceasta implica si mai multa responsabilitate. Miza a fost ridicata foarte mut, prin distribuirea articolului de CNASR, la nivelul intregii comunitati de asistenti sociali din Romania. Al carui purtator de cuvant si sunteti.
    Cred ca articolul poate foarte usor fi inteles gresit. Ceea ce reuseste sa faca este contrar fata de ceea ce declara ca isi propune. Nu deschide calea spre mai multa coeziune. Nu la modul in care este construit mesajul. Citind si celelalte comentarii, va spun ca salturile intre paragrafe sunt greu de facut, mai ales dupa reactia emotionala care o aduc primele randuri: lacrimi in ochi. M-a durut sufletul sa fiu martor la asta, asa ca e nevoie sa inchid bucla comunicarii cu acest feed-back sincer.
    Asistentilor sociali nu trebuie sa le fie frica de ASISTENTII SOCIALI.

    • Va voi raspunde la comentariul dumneavoastra cu un comentariu primit de la alt asistent social: „Felicitari !Va citesc cu multa placere si vad ca aveti curajul sa spuneti lucrurilor pe nume.Ieri v-am felicitat pentru articolul scris si-am fost apostrofata de un domn bine pus in fruntea trebii
      pe facebook ce mi-a atras atentia ca articolul nu este bun si ca aduce oarecare
      dezonoare asistentilor sociali.Eu m-am pensionat din asistenta sociala dupa ce ani de zile m-am luptat cu autoritatile.In Romania, profesionistii nu au ce cauta.Rar,destul de rar, mai gasesti cite unul”. Comentariul se gaseste la pagina Despre Mine.
      Toate opiniile pe care mi le exprim pe blog, imi apartin si reflecta strict viziunea mea si nu au fost scrise cu intentia de a rani pe cineva.
      Noi, asistentii sociali, sustinem si promovam individualitatea fiecarei persoane si cred ca avem dreptul de a ne exprima liber, chiar si atunci cand nu scriem „frumos” sau stilul nostru de a scrie nu e pe placul anumitor persoane.Intotdeauna voi sustine dreptul la libera exprimare al fiecarui asistent social, indiferent de nivelul de dezvoltare profesionala la care se afla.
      Revenind la material, acesta nu anuleaza mediocritatea, ci o promoveaza. Nu insa mediocritatea inteleasa in sensul lui „lasa, ca merge si asa”, „ne descurcam si noi”, ci pe aceea tradusa prin „vreau sa fiu foarte bun si sa-mi fac cat mai bine profesia pe partea mea de activitate”.

  3. Felicitari pentru articol !

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

© 2018 Oana Pirneci

Theme by Anders NorenUp ↑