Ştiţi că ieri, 20 noiembrie, a fost Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, iar România a împlinit 24 de ani de la ratificarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului. Ocazie cu care autorităţile au găsit de cuviinţă să celebreze acest moment. Ideea nu m-a entuziasmat deloc. Cam ce am avea de sărbătorit când gradul de implementare a drepturilor copilului este condiţionat de aşezarea geografică, mediu de rezidenţă sau etnie? Ca să nu mai vorbesc de influenţa normelor culturale şi a valorilor privind creşterea şi îngrijirea copilului asupra bunăstării acestuia…

Cu gândurile astea în minte, am participat ieri la un eveniment – UN NOU ÎNCEPUT! – prezidat de doamna Gabriela Coman, secretar de stat la ANPDCA. Nu a fost multă lume, agitaţie şi nici nu ne-am îngrămădit pentru poze la panou! Nu, au fost acei oameni care de 24 de ani lucrează constant pentru ca drepturile copilului să fie scrise, cunoscute, respectate şi implementate. Oameni care au îmbunătăţit sistemul de protecţie specială, care au dezvoltat modele de bună practică şi care acum îmi dau mie şi vouă posibilitatea de a evalua şi dezbate serviciile sociale existente în termeni de calitate şi schimbări produse la nivel de individ, grup sau comunitate. Acum evaluăm gradul de implementare a drepturilor copilului, iar nu existenţa acestor drepturi. Şi asta înseamnă o evoluţie.

Vă mărturisesc că ori de câte ori citesc în presă despre proiecte pilot privind furnizarea de servicii primare, nu pot să-mi ascund indignarea! Cum poţi să te simţi mândru, tu – reprezentat al ministerului de resort sau al vreunei instituţii furnizoare de servicii sociale – când în anul 2014 serviciile primare sunt în stadiul de proiect pilot?

Nu ştiu dacă factorul politic este singurul responsabil de încetineala cu care are loc această evoluţie în domeniul protecţiei copilului, dar este bine de ştiut că UN NOU ÎNCEPUT nu este o trâmbiţare a progreselor înregistrate, ci un bilanţ al acestora, o asumare a eşecurilor şi o calibrare a motivaţiei de a merge mai departe şi de a fi aproape de copil.

Şi-atunci da, avem ce sărbători: experienţa acumulată în dezvoltarea şi furnizarea de servicii sociale pentru copii şi familiile acestora, parteneriatele stabilite în acest sens şi responsabilitatea profesioniştilor în activitatea prezentă şi viitoare. Iar asistenţii sociali sunt profesioniştii din linia întâi atunci când vine vorba de protecţia copilului, pentru că ei „se diferenţiază de ceilalţi specialişti îndeosebi datorită dorinţei lor de a renunţa la caracterul formal al rolurilor îndeplinite, şi de a lucra cu oameni obişnuiţi în mediul natural de existenţă, folosindu-se de caracterul informal al metodelor pe care le utilizează ca modalitate de a negocia soluţii la probleme, în defavoarea impunerii acestora. Soluţiile impuse, formale, reprezintă ultima resursă în asistenţă socială, în timp ce în alte contexte profesionale acestea sunt norma” (Parton şi O’Byrne, 2000, 33, apud Hyslop, 2011, 414).

În final, ne urez să facem din fiecare zi de activitate, o zi a drepturilor copilului!