Oana Pirneci

Blogul Asistentului Social

Despre mine

Numele meu este Oana Pirneci şi sunt dintre acei oameni care nu au aşezat profesia în categoria ce fac, ci au trecut-o la cine sunt. Nu cred că se poate altfel, deşi din 2008, din primul an de studenţie, întâlnesc obsesia unei justificări: am obţinut licenţa în asistenţă socială, dar…, sunt asistent social la origini, dar…Urmarea este că cei în cauză au ales să se specializeze într-un domeniu înrudit cu asistenţa socială, dar tonalitatea lor sugerează că au reuşit să îndrepte o eroare a tinereţii. Mărturisesc că pe unii dintre ei i-am suspectat de o eroare de atribuire. Asistenţa socială nu are nimic rău în sine. Da, este adevărat că în România asistenţa socială (încă) este un domeniu ştiinţific nesigur pe el, o profesie în continuă reformare, un sistem fragmentat, politizat şi definit de latura administrativă . De relaţia de încredere cu beneficiarul se ocupă (mai ales) teoreticienii sau ong-ştii cu fonduri. Structurale desigur. Cercetarea în asistenţă socială este cerută doar de filialele organismelor internaţionale. Iar transparenţa…revin constant la Legea 292/2011 a asistenţei sociale, ca să mă asigur că principiul este reglementat, în practică este „în construcţie”. Şi lista vă aparţine. Dar toate cele enumerate nu sunt decât dificultăţi cu care asistenţa socială se confruntă în prezent, nu caracteristici inerente profesiei. Eu am întâlnit asistenţi sociali riguroşi cu sine şi cu profesia lor. Oameni care ştiu ce au de făcut şi stiu şi cum se face. Îi întâlneşti în Direcţii, în ONG-uri sau în mediul academic. Cu toţii sunt asistenţi sociali, fără virgulă şi dar după. Asistenţi sociali. Punct. Şi, ca de la asistent social la asistent social vă întreb: ce mai faceţi, ce (mai) citiţi, pe la ce conferinţe/cursuri aţi (mai) umblat sau ce colaborări vizaţi?

Cât despre blog… este un blog al asistentului social. Student, practician sau cercetător. De aici şi de aiurea.

Oana Pirneci, Asistent social

Oana Pirneci

10 Comments

  1. Adina Vioreanu

    24/09/2014 at 16:28

    Buna!
    Cred ca noi ne cunoastem…de la DGASPC Sector 6. Este frumoasa meseria noastra daca ai talent in acest domeniu.

    • Oana Pirneci

      24/09/2014 at 22:25

      Buna Adina! Desigur ca ne cunoastem! Imi aduc aminte cu placere de intrevederea noastra. Poate repetam experienta!

    • Daca ai talent si…..relatii!!!
      Sa nu uitam ca inca nepotismul se practica!
      La DGASPC S1 – se fac concursuri de fatada! Se folosesc de o nisa a legii, in care candidatii pot opta, ca la publicarea pe site ai celor admisi, sa nu le apara numele (mai sunt unii care isi iau liber de la job-ul pe care il au si prospecteaza si alte orizonturi, dar pe langa acesti…mai sunt nepotii)!!! Asadar, va dati seama cum se intra!!!

  2. Vieriu Adriana Gratiela

    29/09/2014 at 19:59

    Salutare!
    Am marea rugaminte sa investiti mai mult in practica studentilor pentru ca baza teoretica insusita pe parcursul facultatii nu are nici o treaba cu practica din sistemul public de asistenta sociala. Ca noua angajata m-am confruntat si inca ma confrunt cu dificultati in ceea ce priveste intocmirea si circuitul actelor in sistem. Degeaba am fost o studenta de nota 10, degeaba incerc sa aplic ascutarea activa in acordarea suportului pentru ca este mult mai importanta hartia. M-am straduit din rasputeri sa asimilez terminologia specifica domeniului si sa integrez in practica conceptele teoretice pentru ca ma tin pe loc hartiile. Apoi sunt oamenii din sistem care se complac intr-o ,,lancezeala” inerta care te privesc ca pe un intrus. Daca cei din conducere nu vor sa ne mai dea bani pentru ,,prostitutia intelectuala” pe care o practicam sa ne dea macar TIMP.

  3. Oana Pirneci

    01/10/2014 at 23:50

    Si eu cred, Graţi, că e nevoie de mai multă răspundere şi responsabilitate în coordonarea stagiilor de practică. Pentru toate motivele pe care le-ai menţionat, deşi există ceva nuanţe pe care aş vrea să le menţionez. Teoria are legătură cu practica şi amândouă au legătură cu cercetarea în asistenţă socială. Şi e suficient să te gândeşti la informaţiile pe care trebuie să le culegi în vederea realizării evaluării psihosociale a unui caz. Tu ştii foarte bine ce teorii ne influenţează atunci când analizăm relaţia beneficiarului cu părinţii lui sau cu comunitatea. Sigur ţi-au venit în minte cel puţin două teorii dominante! Doar că aceste informaţii sunt bine interiorizate şi le aplici împreună cu cele acumulate ca urmare a experienţei tale de viaţă, cu cele derivate din cercetare şi cu cele împărtăşite de colegi şi atunci lucrurile par vag conturate. Ce lipseşte abordării practicii? Ce vei gasi in următorul articol: http://www.socialworker.com/feature-articles/career-jobs/Treating_New_Social_Worker_Anxiety_Syndrome_%28NSWAS%29/.
    Cât priveşte dimensiunea birocratică a profesiei noastre, nu putem minimaliza importanţa şi rolul ei (săptămânile trecute am primit o recomandare de lectură excelentă pe tematica asta: Matthew S. Hull. (2012). Documents and bureaucracy. The Annual Review of Antropology), dar aşa cum remarcai şi tu, în anumite contexte organizaţionale, relaţia cu beneficiarul ajunge relaţia cu dosarul! Şi astfel, cel mult ajungem să ameliorăm simptome nu să contribuim la rezolvarea de probleme. Ce poate face un asistent social „prins” în situatia asta? Aici, cred că fiecare avem propriile variante de răspuns.

  4. Felicitări Oana !!! Multa baftă cu lucrarea de doctorat :p

  5. Felicitari !Va citesc cu multa placere si vad ca aveti curajul sa spuneti lucrurilor pe nume.Ieri v-am felicitat pentru articolul scris si-am fost apostrofata de un domn bine pus in fruntea trebii
    pe facebook ce mi-a atras atentia ca articolul nu este bun si ca aduce oarecare
    dezonoare asistentilor sociali.Eu m-am pensionat din asistenta sociala dupa ce ani de zile m-am luptat cu autoritatile.In Romania, profesionistii nu au ce cauta.Rar,destul de rar, mai gasesti cite unul.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

© 2017 Oana Pirneci

Theme by Anders NorenUp ↑