Serviciile sociale de îngrijire alternativă a copiilor[1]. Provocări și oportunități –

Document de poziție publică

 

Inițiatori

Documentul de poziție este inițiat de către Asociația SOS Satele Copilului România și FONPC (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil) în cadrul proiectului “Rolul organizațiilor neguvernamentale în îngrijirea alternativă a copiilor. Investiție comună în calitate”. A fost elaborat cu participarea a 48 de autorități publice locale și a 68 de organizații neguvernamentale care furnizează servicii sociale pentru copii și care au participat la 8 întâlniri de lucru desfășurate pentru regiunile de dezvoltare din România. Documentul conține propuneri concrete privind îmbunătățirea colaborării dintre ONG-uri și autoritățile publice, inclusiv pentru creșterea sustenabilității financiare și a vizibilității ONG-urilor în domeniul îngrijirii alternative a copiilor.

Scopul documentului de poziție

Scopul documentului de poziție este acela de a susține dezvoltarea unui parteneriat eficient între organizațiile neguvernamentale care furnizează servicii de îngrijire alternativă pentru copii (servicii de protecție specială) și autoritățile publice, prin dezvoltarea unui mecanism clar de cooperare și prin stabilirea unui mecanism corect de finanțare a serviciilor oferite copiilor.

Preambul – caracteristici ale sectorului social în România

Reforma administrației publice a pus accentul pe descentralizare astfel încât serviciile să fie oferite de autoritățile locale și județene în funcție de specificitățile existente la nivelul fiecărei comunități, principiile proximității și subsidiarității stând la baza acestei abordări în ce privește asistența socială. Această descentralizare s-a realizat doar prin transfer de responsabilități, fără însă a fi asigurate și sursele de finanțare necesare pentru îndeplinirea acestora și a permis autorităților locale să se sustragă de la furnizarea anumitor servicii. În domeniul asistenței sociale, situația este și mai dramatică deoarece accentul este pus pe beneficiile sociale acordate persoanelor aflate în dificultate și mai puțin pe serviciile sociale de care acestea ar avea nevoie. Inexistența unor precizări legislative legate de obligativitatea dezvoltării și furnizării de servicii sociale la nivel local a condus la derapaje serioase concretizate în lipsa acestora sau într-o prezență extrem de redusă a lor în comunitățile locale. Resursele ce ar trebui implicate în furnizarea serviciilor sociale sunt destul de numeroase și presupun atât existența specialiștilor cât și a unor dotări minimale care să asigure respectarea standardelor de calitate. Lipsa fondurilor necesare la nivelul autorităților locale corelată cu blocarea angajărilor în sistem a făcut ca importanța serviciilor sociale să fie minimizată și să se prefere acordarea de beneficii sociale. Marea majoritate a servicii sociale specializate sunt finanțate de către consiliile județene sau de către autoritățile locale din localitățile care au bugete mai mari (de regulă orașele mai mari sau care au agenți economici cu cifre de afaceri mari) și foarte puțin în celelalte localități.

După mai mult de 12 ani de la intrarea în vigoare a cadrului legal din domeniu, Legea 272/ 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, autorităţile locale nu au reuşit decât în proporţie de 50%  implementarea acestuia (studiu concluziv, bazat pe evaluarea la nivel naţional a DGASPC şi a altor instituţii şi organizaţii implicate, realizat de MMFPSPV şi Fundatia Sera Romania, 2013). Dacă la nivel național suma cheltuită pentru serviciile sociale este de 0,55% din totalul cheltuielilor pentru asistență socială (MMFPSPV, 2015), la nivel local, suma nu poate fi identificată corect pentru că nu există linie bugetară pentru servciile sociale.

În anul 2015, suma cheltuită la nivel național pentru finanțarea serviciilor sociale (finanțarea unităților de asistență socială pentru investiții, în cadrul programelor de interes național acordate autorităților publice sau prin acordarea de subvenții asociațiilor și fundațiilor care înființează și administrează unități de asistență socială)  a fost în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2015 de 40.082.462 lei, cu 3.693.439 lei (8,4%) mai mică decât în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2014[2]. Sumele cheltuite pentru furnizarea de servicii sociale au scăzut constant în perioada 2013-2015, de la 0,77% din cheltuielile cu asistența socială la 0,55% (sursa MMFPSPV). Din cheltuielile cu serviciile sociale în anul 2015, 39% o reprezintă subvențiile acordate asociațiilor și fundațiilor pentru furnizarea de servicii sociale. Acest procent a scăzut constant în perioada 2011-2015, de la 63% în 2011 la 49% în 2014 și 39% în 2015, sumele alocate subvențiilor fiind mult mai mici pe fondul reducerii bugetului alocat acestora. [3]

În ce privește subvențiile acordate de la bugetul național pentru asociații și fundații, sumele au scăzut în perioada 2013-2015 cu 12.677.600lei, iar numărul mediul lunar al beneficiarilor s-a redus cu 4852 de persoane. Aceste reduceri ale sumelor pentru subvențiile alocate asociațiilor și fundațiilor au avut ca efect scăderea numărului de beneficiari, dar și a serviciilor sociale oferite acestora. În contextul reducerii finanțărilor din alte surse (fonduri europene, finanțări private de la diverse companii etc) alocate pentru dezvoltare și furnizare de servicii sociale de către sectorul ONG, aceste subvenții sunt extrem de utile pentru asigurarea continuității furnizării serviciilor sociale oferite de către asociații și fundații. O problemă majoră este legată de dezvoltarea acestor servicii sociale, fondurile alocate în baza Legii 34/1998 nepermițând decât asigurarea continutății, nu și inovarea în acest domeniu.

Descrierea problemei

La sfârşitul lunii iunie 2014, 4116 copii beneficiau de îngrijire în serviciile ONG-urilor, ceea ce reprezintă 6,7% din totalul copiilor lipsiţi de îngrijirea părintească. Numarul este reprezentant de copiii în servicii de tip rezidențial (4040 copii) și de copiii în asistență maternală (76 copii). ONG-urile sunt mai prezente în furnizarea de servicii de tip rezidențial (18,38% din totalul numărului de copii aflaţi în servicii de tip rezidenţial). Dacă analizăm situația la nivelul regiunilor de dezvoltare, atunci putem constata următoarele: o prezență mai mare a ONG-urilor în regiunile Nord Est , Vest, Nord Vest și Centru (19.6 – 16.9%), o prezență mai redusă în regiunile Sud Muntenia, București-Ilfov și Sud Est (10.7% -6.7%) și o prezență extrem de redusă în regiunea Sud Vest Oltenia (1.6%). Județele Tulcea, Vrancea, Călărași, Teleorman și Dolj nu raportează nici un copil aflat în plasament în serviciile ONG-urilor. Județele cel mai bine reprezentante sunt Bacău, Hunedoara, Timiș, Bihor, Mureș, Sibiu și București (peste 200 copii – 5%).

Copiii lipsiţi de îngrijirea părintească aflaţi în serviciile ONG-urilor devin, de cele mai multe ori, copii invizibili pentru autorităţile publice imediat după stabilirea măsurii plasamentului.

Odată cu stabilirea plasamentului copiilor în serviciile ONG-urilor, autorităţile publice deleagă, în general, şi managementul de caz pentru aceşti copii. Astfel, în multe cazuri, autorităţile publice nu numai că nu mai alocă resurse financiare pentru copii, ci reduc la minim şi inputul resurselor umane. Există totuși unele autorități locale care au înțeles să aloce unele sume pentru copii, dar numai pentru cei nou plasați, lăsând deoparte copiii preluați de ONG-uri până la momentul semnării convențiilor de colaborare.

Dacă acest fapt nu reprezenta o problemă majoră în trecut, acum odată cu retragerea finanțatorilor externi, lipsa de suport din partea autorităţilor publice crează dificultăţi ONG-urilor care şi-au asumat responsabilitatea pe termen lung a îngrijirii şi creşterii copiilor şi, mai mult decât atât, nu permite dezvoltarea acestui sector. Inovarea în domeniul serviciilor sociale pentru copii este susținută de cele mai multe ori din fondurile ONG-urilor, acest sector fiind motorul dezvoltării în domeniul serviciilor de îngrijire.

Lipsa de suport din partea autorităţilor poate fi explicată prin faptul că legislaţia în domeniul finanţării serviciilor sociale nu este favorabilă. Există un cadru general dat de Legea nr.292/2011 a asistenţei sociale dar acesta nu a fost încă completat cu legislaţia secundară aferentă.

Pe de altă parte există în unele cazuri și o percepție deformată a autorităților publice privind ONG-urile, care poate fi explicată printr-un dialog redus între părți.

Copiii lipsiţi de îngrijirea părintească sunt, în general, copii cu tulburări de atașament care au nevoie de un mediu stabil care să presupună cât mai puține schimbări.

Îngrijirea copiilor din servicii specializate implică asumarea unor responsabilități pe termen lung și, implicit, presupune costuri ridicate și asumatepe termen lung, costuri care nu pot fi acoperite pe bază de proiecte.

Accesarea finanţărilor publice naţionale sau europene pe bază de proiecte nu permite acoperirea cheltuielilor curente pentru aceste servicii. Finanțările pe bază de proiecte sunt utile pentru introducerea de metode și tehnici de lucru inovative, pentru dezvoltarea generală a serviciului și a resurselor umane implicate.

Atragerea de fonduri private pentru susţinerea copiilor lipsiţi de îngrijirea părintească devine o sursă importantă de venituri, dar şi ea presupune dificultăţi întrucât companiile şi persoanele fizice preferă să acorde donaţii sau sponsorizări o singură dată sau pe termen scurt.

Îngrijirea copiilor în servicii private de tip rezidenţial este însă o îngrijire pe termen lung care necesită angajamente pe termen lung.

La nivel național există preocupări la nivel general privind relațiile autorităților publice cu ONG-urilor dar specificul serviciilor specializate a fost mai puțin luat în considerare.

Există mai multe ONG-uri preocupate de relația cu autorităților publice (FDSC, CARITAS, AID-ONG, CENTRAS etc.) dar inițiativa noastră se particularizează prin expertiza pe care o aducem în acest domeniu specific pentru a putea susține concret necesitatea dezvoltării unui parteneriat eficient.

Există mai multe documente internaționale, europene și naționale prin care se afirmă rolul important al ONG-urilor în ingrijirea alternativă.

Extras din recomandarile Comitetului ONU pentru drepturile copilului (2009): „Comitetul salută unele sinergii create între statul parte și societatea civilă, cum ar fi consultarea ONG-urilor în procesul de deliberare a noii legislații, dar se arată preocupat de faptul că, odată cu retragerea finanțatorilor străini, ONG-urile s-ar putea să nu reușească să obțină fondurile necesare continuării activității lor, precum fonduri rambursabile pentru suplimentarea fondurilor operaționale, o precondiție pentru a putea beneficia de asistență din partea UE. Comitetul își exprimă îngrijorarea în mod special cu privire la faptul că o serie de ONG-uri cu realizări importante în activitatea lor trebuie să se lupte acum pentru resurse cu DGASPC și, avand în vedere că acestea din urmă răspund și de monitorizarea și de alocarea resurselor acestor servicii, acest lucru a dus în unele cazuri la o scădere a calității serviciilor furnizate. (….). Comitetul recomandă, de asemenea, ca statul parte să ofere ONG-urilor șanse egale în ceea ce privește solicitarea de resurse și furnizarea serviciilor într-un mod neutru la nivel sectorial”.

Extras din Manifestului pentru copii – 10 priorități pentru copiii din România, inițiat de Organizația Salvați Copiii și UNICEF și susținut de 35 de organizații neguvernamentale: „Vom sprijini participarea organizaţiilor neguvernamentale la procesele de elaborare a politicilor, de stabilire a alocărilor bugetare şi de monitorizare a drepturilor copilului. Vom valoriza expertiza şi experienţa acumulate de ONG-uri şi vom susţine dezvoltarea, în parteneriat cu autorităţile locale, de servicii de calitate pentru copii, în special pentru cei vulnerabili”.

Prevederi din Strategia națională pentru protecția si promovarea drepturilor copilului (2014-2020) și din recomandarea Comisiei Europene „Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării” (2013), vin să susțină importanța parteneriatului și a îngrijirii alternative de calitate oferite copiilor.

 

Sinteza problemelor și a propunerilor rezultate din întâlnirile regionale

Principalele probleme identificate pe parcursul întâlnirilor regionale organizate în cadrul proiectului ”Rolul organizațiilor neguvernamentale în îngrijirea alternativă a copiilor – Investiţie comună în calitate”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul programului Fondului ONG în România, la care au participat un număr de 48 instituții publice și 68 organizații neguvernamentale furnizoare de servicii de protecție alternativă în domeniul protecției copilului sunt: cooperarea/colaborarea deficitară între autoritățile publice și ONG atât în ceea ce privește parteneriatele încheiate; comunicarea  și implicarea ONG-urilor în procesul de evaluare de nevoi, de programare al serviciilor și cel decizional dar și finanțarea redusă a serviciilor de îngrijire alternativă furnizate de către ONG-uri.

1.       Cooperarea/colaborarea între ONG-uri și autoritățile publice

1.1. Parteneriate

  • Numărul mic de proiecte cu finanțare din surse extrabugetare realizate în colaborare între autoritățile publice și ONG-uri în domeniul îngrijirii alternative. Unii participanți la dezbateri au ridicat în discuție neîncrederea de ambele părți în inițierea unor astfel de proiecte în parteneriat cauzată pe de o parte de lipsa unei experiențe comune în derularea unor astfel de proiecte, dar și de existența unei deschideri destul de reduse a autorităților publice în a se implica în astfel de demersuri. De cele mai multe ori este nevoie de o experiență comună îndelungată în derularea de proiecte pentru a se încheia astfel de parteneriate. În plus, ONG-urile trebuie să demonstreze nu doar expertiză în furnizarea de servicii, ci și existența unei capacități de finanțare a acestora destul de mare. Percepția autorităților este că ONG-urile trebuie să aibă surse de finanțare și nu să se bazeze pe cele publice.
  • Parteneriatele existente au nevoie de îmbunătățiri datorită: implicării disproporționate a părților, nedefinirii clare a sarcinilor și responsabilităților ce face ca parteneriatele existente în unele cazuri să nu fie respectate de cele două părți din diferite motive. De cele mai multe ori, asistăm de fapt la o subcontractare de servicii către ONG-uri, acestea preluând cele mai multe responsabilități cu un buget mai redus. Dovada este faptul că multe ONG-urile primesc per copil un cost mai mic decât prevede standardul de cost și decât sumele alocate pentru același serviciu furnizat de un prestator public. Există percepția că ONG-urile au fonduri proprii și că este normal să îndeplinească mai multe sarcini decât statul. Autoritățile publice preferă să intre în parteneriat cu acele ONG-uri care au fonduri să investească în servicii sociale.

Numărul extrem de redus al parteneriatelor între ONG-uri și autoritățile locale în domeniul serviciilor de îngrijire este o problemă care se regăsește în aproape tot mediul rural românesc. Bugetele extrem de mici ale unităților administrative din mediul rural face să nu existe fonduri pentru furnizarea de servicii sociale. Acestei se situații i se adaugă și deficitul de resursă umană din mediul rural. Serviciile publice din mediul rural au mult sub numărul necesar de angajați în zonele rurale. Conform concluziilor  Raportorului Special ONU pe probleme de sărăcie extremă și drepturile omului, cifrele ne arată un raport de 1 asistent social la fiecare 3350 locuitori, cu o mai mare densitate în mediul urban decât în cel rural. Dezvoltarea serviciilor sociale nu este condiționată doar de existența resurselor financiare, o condiție esențială fiind existența resursei umane calificată sau cu potențial pentru calificare.

Studiul realizat de MMFPSPV şi Fundația Sera România în 2013[4], arată ca serviciile de prevenire la nivel local continuă să fie axate cu preponderenţă pe prestaţii financiare (venitul minim garantat, ajutoarele de încălzire, alocaţiile pentru copii, alocaţiile monoparentale şi complementare), în detrimentul dezvoltării şi implementării unor servicii sociale de prevenire-consiliere, dezvoltare de deprinderi de viaţă, asistenţă în găsirea unui loc de muncă, etc. Din totalul beneficiarilor (copii) ai SPAS-urilor în anul 2010, doar 24% au fost beneficiari de servicii, restul fiind beneficiari de prestaţii, în condiţiile în care, 21% din totalul de beneficiari sunt copii aflaţi în risc de a fi părăsiţi de părinţi.

Sumele necesare pentru finanțarea serviciilor sociale la nivel local trebuie să fie acoperite din taxe și impozite locale, fapt care reprezintă principalul obstacol în dezvoltarea acestui domeniu. Potrivit Asociației Comunelor din România gradul de colectare a taxelor și impozitelor locale a fost în anul 2011 de doar 30%. Informațiile culese de pe teren arată că nici ONG-urile nu au dezvoltat suficent serviciile în mediul rural din cauza lipsei de fonduri.

1.2. Comunicare

  • Instrumentele de comunicare utilizate de către autoritățile publice sunt insuficient dezvoltate astfel încât să permită un dialog eficient și transparent: lipsa forumurilor de discuții pe site-ul autorităților publice, numărul mic de dezbateri/întâlniri pe diverse teme de interes etc. Consiliile Consultative care ar putea susține acest parteneriat nu funcționează în majoritatea județelor, iar ONG-urile nu fac parte din mecanismele de realizare a strategiilor locale sau a celor județene. Guvernarea participativă în domeniul serviciilor de îngrijire pentru copii este un deziderat care nu este îndeplinit decât într-o foarte mică măsură în administrația publică locală.
  • Comunicare deficitară a ONG-urilor în ce privește rezultatele activităților întreprinse în domeniul serviciilor de îngrijire alternativă: ONG-urile nu știu sau nu sunt preocupate să ”se facă cunoscute” de către autoritățile publice și populație astfel încât să poată participa la contractarea de servicii sau în realizarea de parteneriate. Această necunoaștere a activității ONG-urilor are ca efect o încredere limitată în capacitățile lor de a realiza servicii de îngrijire alternativă. Beneficiarii multor ONG-uri nu sunt în evidența serviciilor publice, acest lucru făcând imposibilă recunoașterea acestor servicii ca parte a serviciilor sociale la nivel județean și local, chiar dacă ele sunt acreditate și/sau licențiate, deși conform art. 126 al Legii 272 acest lucru ar trebui să se realizeze.

1.3. Consultare publică

  • Consultarea ONG-urilor furnizoare de servicii sociale în analiza bugetară și stabilirea priorităților de finanțare este deficitară la nivel județean și local – se realizează formal, fără a exista o participare activă a ambelor părți care să asigure un parteneriat real pe termen lung; nu există transparență în ce privește cheltuirea banilor publici la nivel local și județean;
  • Lipsa realizării unor analize de nevoi care să stea la baza stabilirii bugetului și priorităților de finanțare la nivel local – sunt necesare hărțile de nevoi care să indice problemele, resursele și nevoia de diversificare a servciilor și acoperire a nevoilor existente. Aceste hărți de nevoi ar trebui realizate periodic și să stea la baza dezvoltării de servicii sociale care să răspundă într-o măsură mai bună noilor provocări.
  • Capacitatea ONG-urilor furnizoare de servicii sociale de a se implica în demersuri de advocacy la nivel local și județean este scăzută – unele ONG-uri nu știu să formuleze puncte de vedere într-un mod profesionist, nu comunică corespunzător, nu realizează coaliții/rețele care să grupeze opiniile și să confere o putere mai mare de negociere, nu utilizează metode specifice de advocacy etc.
  • Nu există un interes manifestat din partea tuturor ONG-urilor privind participarea la elaborarea strategiilor județene, planurilor de acțiune, priorităților pentru finanțarea serviciilor sociale.

2. Finanțarea serviciilor de îngrijire alternativă furnizate de către ONG-uri

  • Finanțarea redusă la nivel local a serviciilor sociale furnizate de către ONG-uri fără a se avea în vedere calitatea acestora sau numărul de beneficiari – aplicarea deficitară a Legii 34/1998 dar și a Legii 350/2005;
  • Reducerea nivelului subvențiilor acordate pe Legea 34/1998 atât la nivel local, cât și la nivel național, concomitent cu creșterea birocrației în administrarea acestora; Din 2015 se acordă subvenție pentru un singur serviciu pentru un beneficiar, fapt ce a făcut să se reducă mult nivelul subvenției acordate. În același timp, acordarea unui singur serviciu pentru beneficiar face imposibilă rezolvarea problemelor acestora și nu răspunde nevoilor existente.
  • Nivelul redus al finanțărilor acordate pentru diversificarea sau inovarea în domeniul serviciilor sociale – acest tip de activitatea se finanțează doar prin proiecte din fonduri private; finanțările pe Legea 350/2005 ar trebui să fie acordate pentru inovare în domeniul serviciilor sociale;
  • Aplicarea diferențiată a standardelor de cost pe beneficiar între furnizorii publici și cei non-profit, existând o subdimensionare a finanțării acordate din fornduri publice ONG-uri pe cap de beneficiar; Legislația actuală (HG 978/2015) stabilește standarde de cost pentru furnizorii publici de servicii sociale nespecificând că acestea se aplică și beneficiarilor de servicii de îngrijire oferite de ONG-uri în cazul finanțării acestora din fonduri publice.
  • Birocrația excesivă (numărul mare de documente, solicitarea de documente referitoare la proprietatea imobilului – extras de carte funciară, durata mare a procedurii etc) în procedura de acreditare și licențiere a serviciilor a determinat multe ONG-uri furnizoare de servicii sociale să nu poată îndeplini condițiile;
  • Categoriile de cheltuieli eligibile în cadrul diverselor finanțări sunt limitative și nu acoperă multe dintre costurile necesare furnizării serviciului social – nu sunt acoperite costurile de salarii, cele pentru furnizare serviciilor complementare etc;
  • Prevenirea reprezintă activitatea cea mai slab finanțată în domeniul asistenței sociale;
  • Întârzierile în plata subvențiilor acordate ONG-urilor atrage după sine dificultăți în furnizarea serviciilor și asigurarea continuității acestora;
  • Slaba capacitate a ONG-urilor de fundraising și de accesare a diverselor mecanisme de finanțare a serviciilor oferite – cunoașterea limitată a mecanismelor de finanțare existente pe piață;

3.       Contractarea serviciilor sociale

În prezent, ONG-urile primesc doar o alocație de plasament în cuntum de 600 lei pe lună pentru fiecare copil și pot aplica, anual, pentru subvenție guvernamentală. Aceasta din urmă are o valoare lunară de maxim 250 lei, valoarea fiind însă diferită de la o unitate administrativ teritorială la alta. Dar, pentru că statul român nu și-a făcut încă un sistem de contractare a serviciilor cu furnizorii privați de servicii, aceștia nu primesc în rest niciun ban (respectiv diferența până la limita standardului minim de cost), deși practic e încălcată legea 292/2011, care spune că de la bugetul de stat se asigură finanțarea întregului sistem de asistență socială, și de la public și de la privat.

  • Lipsa de deschidere a autorităților publice pentru utilizarea mecanismului de contractare a serviciilor sociale. Nu există o procedură unitară de contractare a serviciilor sociale, ci diverse modalități existente în diverse acte legislative, fapt care îngreunează acest proces. Cunoașterea deficitară la nivel local a legislației specifice care oferă posibilitatea contractării serviciilor sociale acesteia și reticența autorităților în a o implementa face ca această practică să fie aplicată sporadic și neunitar. Din perspectiva autorităților publice, inexistența unei proceduri unitare expune unui risc important instituția publică fiind vorba despre utilizarea banilor publici;
  • Capacitatea redusă de monitorizare și evaluare a serviciilor sociale existentă la nivelul autorităților publice;
  • Insuficienta dezvoltare a pieței de servicii sociale – număr mic de furnizori privați, gamă redusă de servicii sociale oferite, capacitatea redusă de furnizare de servicii sociale, răspândire geografică neuniformă și prezența extrem de redusă în mediul rural;
  • Lipsa unor indicatori de măsurare a calității servicii sociale care să permită o evaluare și o monitorizare corecte a furnizării acestora, atât în sistemul public, cât și în cel privat;
  • Mai mult decât atât, contractarea serviciilor sociale este afectată și de lipsa unor standarde de cost reale pentru întreaga categorie de servicii sociale;

Propuneri de îmbunătățire a cadrului de organizare și funcționare a sistemului de asistență socială în ceea ce privește rolul organizațiilor neguvernamentale în îngrijirea alternativă a copiilor

  1. Beneficiarul în centrul intervenției

              

Copilul beneficiar al serviciilor sociale trebuie să fie pus în centrul întregului sistem de asistență socială, pornind de la etapa de planificare și până la evaluarea calității serviciilor acordate. În primul rând, identificarea nevoilor de servicii la nivelul comunităților trebuie să ia în considerare atât beneficiarii din sistemul public cât și cel din sistemul privat. Etapa de planificare și stabilire a strategiilor locale de dezvoltare a serviciilor sociale trebuie să se bazeze pe estimarea reală a numărului de beneficiari din comunitate. Indirect, acest proces de identificare a nevoilor poate asigura fundamentarea bugetului multianual. Implicarea furnizorilor de servicii în acest proces de identificare a nevoilor conduce pe termen mediu și lung la dezvoltarea unor parteneriate public-privat și atragerea de resurse financiare din fonduri naționale sau europene pe o fundamentare unică de nevoi.

Pentru acest exercițiu este nevoie de asigurarea a cel puțin trei elemente:

  1. Constituirea registrului unic național al beneficiarilor de servicii sociale – acesta va permite identificarea tipurilor de beneficii și servicii sociale pe care le primește fiecare
  2. ”Finanțarea urmărește beneficiarul” – în acest mod, indiferent de locul unde se află în plasament (la un furnizor public sau la un furnizor privat), copilul beneficiază de finanțarea serviciilor de îngrijire, în limita a cel puțin standardului de cost pentru tipul de serviciu
  3. Abordarea inter-sectorială prin oferirea de servicii integrate în funcție de nevoile beneficiarului – se pot furniza servicii educaționale, servicii medicale, servicii de asistență socială (prestații și servicii sociale) etc. Această abordare permite creșterea capacităților și competențelor beneficiarului (empowerment).

 

  1. Dezvoltarea unui mecanism de coordonare la nivel județean și local în vederea elaborării unor strategii locale și județene bazate pe nevoi reale

 

Deși furnizorii privați de servicii sociale au o istorie lungă de dialog și parteneriat cu instituțiile publice locale și centrale și au demonstrat dezvoltarea de modele de bună practică și servicii inovatoare, la nivel național se observă că parteneriatele sunt prezente în mod constant în aceleași municipii și orașe și se referă îndeosebi la furnizarea de servicii și mult mai puțin în elaborarea strategiilor sau bugetelor. Lipsa parteneriatului public-privat a fost remarcată de toți participanții la întâlnirile regionale, fie că ne referim la interacțiunea pentru crearea strategiilor de la nivel județean și local, fie că ne referim la dezvoltarea de servicii sociale. La nivel rural lipsește aproape cu desăvârșire parteneriatul.

Dezvoltarea unui sistem de lucru interinstituţional în domeniul asistenței sociale la nivelul fiecărei comunităţi locale este un demers extrem de important pentru eficientizarea intervenției. Acest sistem de lucru interinstituțional ar favoriza și oferirea unui pachet integrat de servicii sociale potențialilor beneficiari.

Elaborarea strategiei naționale trebuie să se realizeze după cea a strategiilor județene, să se fundamenteze pe analiza de nevoi la nivel local și să aibă o dimensiune participativă pronunțată prin implicarea tuturor furnizorilor publici și privați de la nivel local și respectiv național. În plus, aceste strategii nu trebuie să reprezinte doar o transpunere a prevederilor programelor operaționale, iar finanțarea măsurilor strategiilor să se realizeze nu doar din fondurile europene. Acestea ar trebui să reprezinte doar o sursă suplimentară de finanțare și nu una principală.

Elaborarea legislației subsecvente aferentă Legii 292/2011, în mod deosebit a unei metodologii standard unitare privind evaluarea nevoilor de servicii sociale și realizarea listei anuale de servicii sociale ce urmează a fi contractate de către autoritățile publice locale (conform art.140, alin 2 din Legea 292/2011). Această metodologie ar ajuta nu numai la planificarea serviciilor sociale și organizarea intervențiilor la nivel local, dar și la planificarea bugetului alocat și la creșterea transparenței modalităților de alocare bugetară pentru prioritățile sociale, la nivel local, din anul următor.

Analiza nevoilor este o etapă extrem de importantă a procesului de planificare strategică care ar trebui să stea la baza alocărilor financiare din domeniul asistenței sociale. Este nevoie să fie realizate periodic (la 3-5 ani) aceste analize de nevoi la nivel local astfel încât să poată fi identificați și potențialii beneficiari necuprinși în sistem și schimbările intervenite și schimbările intervenite. Pe lângă aceste analize de nevoi sunt necesare hărți interactive cu furnizorii și serviciile sociale oferite care să fie disponibile atât on-line, cât și în format printat pe diferite categorii de beneficiari. Listele cu furnizorii de servicii sociale acreditați și serviciile sociale licențiate sunt dificil de identificat pe site-ul MMFPSPV și ar fi utilă asigurarea unei vizibilități mai mari.

Corelarea standardelor de cost și de calitate pentru toate serviciile sociale în conformitate cu realitatea din teren, dar și cu standardele europene în materie de calitate a serviciilor sociale este necesară atât pentru o construcție bugetara corectă dar și pentru viitoarea contractare a serviciilor pe piața competitivă. Standardele de calitate existente în acest moment sunt maximale și sunt greu de îndeplinit de furnizorii publici sau privați, mai ales datorită resurselor umane specializate necesare.

  1. Corelarea tuturor strategiilor naționale cu privire la copil

 

Regăsim la nivel național strategii sectoriale (protecția copilului, ocupare etc) fără a avea o viziune unică și pe termen lung de stimulare a incluziunii sociale și combatere a sărăciei. Mai mult, aceste strategii nu au bugete alocate iar conexiunea cu oportunitățile de finanțare din fondurile structurale lipsește. Analiza datelor obținute în cadrul întâlnirilor regionale arată faptul că strategiile privind drepturile copilului: Strategia Pentru Drepturile Copilului 2016 – 2020, Strategia Națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015 – 2020, Strategia Națională din domeniul educației, nu sunt corelate.

Este nevoie de o corelare a acestor strategii existente la nivel național. În acest sens s-ar putea crea un plan de acțiune comun și asumarea acestuia de către toți actorii implicați.

 

  1. Definirea rolurilor furnizorilor publici de servicii sociale și delimitarea clară de atribuțiile autorității publice locale și județene

Autoritățile locale rămân principalul actor în dezvoltarea serviciilor de prevenire din Romania în domeniul social și au nevoie de întărirea capacității insituționale prin asigurarea de resurse umane și financiare. Serviciile de prevenție este necesar să fie întărite la nivel local și prin dezvoltarea de parteneriate cu ONG-urile care au activitate în comunitate. La nivelul DGASPC-urilor este nevoie de separarea rolurilor de management (planificare, bugetare, monitorizare și evaluare) de cele de furnizare de servicii așa cum prevede  Legea 292/2011.  Din datele pe care le avem până la acest moment în nici unul din județe (la nivelul Consiliului Județean) nu a fost înființat compartimentul responsabil de contractarea serviciilor sociale. Acest compartiment ar trebui să organizeze procesul de finanțare a serviciilor sociale indiferent de statutul public sau privat al prestatorului. De asemenea, este nevoie o dezvoltare susținută a competențelor de monitorizare și evaluare la nivelul DGASPC-urilor.

  1. Performanță și calitate în furnizarea serviciilor sociale

Asigurarea performanței și calității în furnizare serviciilor sociale se poate realiza prin:

  1. alocarea de resurse umane și materiale pentru capacitarea autorităților publice locale. Creșterea sumelor alocate din bugetul de stat și bugetele locale alocate serviciilor sociale și capacitarea autorităților publice locale în ceea ce privește bugetarea multianuală pentru sectorul de servicii sociale sunt necesare pentru predictibilitatea sistemului. Bugetarea multianuală este extrem de importantă și pentru asigurarea continuității furnizării serviciilor de îngrijire.
  2. crearea în bugetele locale a unei linii distincte pentru servicii sociale – astfel autoritățile publice locale ar fi obligate să dezvolte servicii sociale.
  3. acces egal și nediscriminatoriu al furnizorilor publici si privați la fonduri publice pentru furnizarea de servicii sociale prin proceduri transparente și competitive de achiziționare/contractare de servicii sociale
  4. implementarea la nivel național a modalităților de finanțare a furnizorilor privați de servicii sociale – Cadrul legal în domeniu este extrem de divers (Legea 350/2005, Legea 34/1998, OUG 34/2006 etc) și este aplicat neuniform de către administrațiile locale fapt ce are efecte asupra dezvoltării serviciilor sociale. Diseminarea pe scară largă în rândul autorităților locale a modelelor de contractare a serviciilor sociale care să conțină legislația aplicată și procedurile realizate va conduce la o deschidere mai mare factorilor de decizie către aceste mecanisme și la o dezvoltare a pieței de servicii sociale.
  5. creșterea capacității de monitorizare și evaluare a calității serviciilor sociale – asigurarea calității serviciilor sociale constituie una dintre cele mai importante dimensiuni ale procesului de furnizare a acestora. Nu este suficientă verificarea respectării standardelor la acreditarea serviciului, ci acest lucru trebuie monitorizat permanent. Dezvoltarea pieței de servicii sociale prin deschiderea ei către furnizorii privați presupune creșterea capacității autorităților publice de a monitoriza și evalua calitarea acestora.
  6. asigurarea unei ”vizibilități” mai mari a funizorilor privați de servicii sociale – notorietatea activității ONG-urilor în comunitățile unde activează reprezintă o garanție a calității serviciilor, dar asigură și un acces mai mare la fonduri publice pentru finanțare și la realizarea de parteneriate cu autoritățile publice. În acest sens este necesară realizarea unor activități de comunicare mult mai eficiente a rezultatelor obținute.

Asociația SOS Satele Copiilor România       

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil

Materialul și informații despre proiectul în cadrul căruia acesta a fost elaborat pot fi accesate la: https://www.sos-satelecopiilor.ro/pe-cine-ajutam/proiecte/rolul-organizatiilor-neguvernamentale-ingrijirea-alternativa-copiilor/.

[1] Serviciile de tip rezidential si cele de asistenta maternala oferite copiilor care au fost separati de parinti si au nevoie de ingrjire alternativa vor fi denumite servicii specializate, potrivit legislatiei in vigoare.

[2] MMFPSPV, Raport statistic privind activitatea MMFPSPV în domeniul asistenței sociale în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2015 disponibil la http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Familie/2016/Raport_statistic_ian_sept-2015.pdf şi  Raport statistic privind activitatea M.M.F.P.S.P.V. în domeniul asistenţei sociale în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2014 disponibil la  http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Familie/DGAS/2015/Raport-statistic_ian_sept-2014.pdf

[3] Idem

[4] MMFPSPV și Fundația Sera România, 2013, Studiu conclusiv bazat pe evaluarea la nivel naţional a DGASPC, SPAS și a altor instituţii și organizaţii implicate în sistemul de protecţie a copilului