Ce facem cu întâmplările noastre neplăcute, cu cele care ne-au lăsat un gust amar? Le lăsăm într-un sertar, ştim că sunt acolo şi le mai privim pe furiş din când în când? Sau le analizăm, ledisecăm până când le epuizăm?

Care e strategia pe care tu o alegi? Ce ţi-a facut bine? Sau cum e mai bine de fapt?

Cine poate şti aceste lucruri? Cine poate spune că strategia mea e mai bună decât a ta?

Dacă îmi voi ascunde tot timpul „monstrul” în sertar, voi şti că e acolo, de fapt va trăi oarecum cu mine…Dar poate POT SĂ FIU STĂPÂNA LUI! Sau poate fi el stăpânul meu şi să-mi controleze viaţa, să apară în momentele mele de tristeţe sau să râdă şi el la masa de Revelion….să apară aşa,ca o rudă dragă, atunci când te aştepti mai puţin…

Vreţi să-l „umanizam” un pic pe „monstrul” ăsta?

Cu toţii avem câte o iubire pierdută, câte o suferinţă şi câte ceva, un obiect pe care l-am primit/achiziţionat atunci, şi care are o strânsă legătură cu acea perioadă. De câte ori ne vom uita la acel obiect (poate fi chiar monstrul din sertar) amintirile vor reînvia, sinapsele se activează şi se declanşează toate amintirile împreună cu gustul amar care a rămas după. Merită? Poţi elibera „monstrul” direct în coşul de gunoi? Sau eşti stăpâna lui şi-l ţii în lanţuri pentru că îţi place?…care pe care…

Să epuizezi subiectul înseamnă să-l întorci pe toate părţile, să-l analizezi, să-l diseci, să-l discuţi, să-l interpretezi, să-l observi, să te detaşezi, să-l resemnifici. Şi nu-i puţin lucru! Multă energie epuizata şi costuri multe.

Of Doamne, acum mi se pare şi mai complicat…