Pentru că e noiembrie mergem la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, ediţia 2014! O minunăţie de târg unde găseşti carte pentru toate vârstele şi gusturile, muzică bună şi oameni frumoşi. Şi avem şi timp să ne bucurăm de carte, pentru că târgul e deschis 5 zile, de pe 19 până pe 23 noiembrie, între orele 10-20.00, în pavilionul central Romexpo.

Pe mine mă găsiţi la târg sâmbătă, 22 noiembrie, la standul Editurii ASE unde va avea loc lansarea lucrării Psihosociologia vieţii cotidiene. Despre interacţiunea om-animal (coordonator Octavian Rujoiu). Este o lucrare despre DEVENIRE şi CONVIEŢUIRE, aşa cum au fost ele înţelese de fiecare dintre autori: Aurora Liiceanu, Ana Cristina Chirilov, Daniela Gaba, Oana Pirneci, Valentina Rujoiu şi Octavian Rujoiu.

Invitaţii evenimentului, care va începe la ora 13.30, sunt:
Prof. univ. dr. Aurora Liiceanu, cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române şi
Conf. univ. dr. Gabriel Jderu, Departamentul de Sociologie, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti.

Scrisă de psihologi, sociologi şi asistenţi sociali, lucrarea se adresează fiecăruia dintre dumneavoastră care cel puţin o dată s-a întrebat ce înseamnă SĂ FII într-o lume centrată pe A AVEA.

Vă aşteptăm sâmbătă să conturăm împreună câteva răspunsuri!

Asistent social Lansare carte